Am continuat sa merg,dar mi-am dat seama ca manusa mea cazuse,cu mult inaintea statiei de autobuz.M-am intors..am ridicat-o si dupa am auzit motorul unei masini.In acel moment am realizat ca e ceva ciudat..simteam...dar nu stiu ce..era un fior,stiam ca ceva se va intampla..atmosfera era infricosatoare.Dupa ceva timp,nu mult,cateva secunde,am vazut acel autobuz.Era aproape gol,din el nu a coborat decat un baiat.Eu am mers pana in fata lui.Il vedeam din departare, aceiasi inaltime, acelasi rucsac rosu si aceiasi uniforma.As fi vrut sa nu ma opresc,dar nu m-am putut abtine,creierul era tinut in lanturi,inima il controla.Ochii vroiau doar sa il vada,mainile sa il simta,pieptul meu sa se uneasca cu al lui iar buzele mele reci sa fie incalzite de ale lui..Inima batea cu putere.Nu mi-am putut explica de ce el a ramas acolo pana am ajuns eu in dreptul lui,de ce ma privea cu atat de multa putere.Atunci timpul s-a oprit in loc.Amintirile nu imi mai dadeau pace..pentru cateva momente nu s-a putut auzi decat linistea naucitoare..simteam cum ne pierdem in ganduri,ne rataceam unul in privirea celuilalt. Incercam sa imi iau ochii de la el..dar nu puteam. Nu am reziastat tentatie,mi-am scos brusc mainile din buzunar si l-am imbratisat. Stiu ca la asta se astepta,mereu stia ce sa spuna. Simteam atat de multe pentru el: ura,manie,antipatie,furie...dar mai presus de orgoliu,iubire.
-Si la ce bun daca vei pleca iar?
-Stii foarte bine ca mereu ma voi intoarce la tine..
-Dar stii macar cat rau mi-ai facut atunci cand nu te-ai mai intors?Spune-mi,stii?!
A tacut,o tacere rece..fara scrupule si sentimente...
