The end!

Nu este ușor, dar știa asta și ea a trebuit să o facă...
Renunțând la el putea să trăiască liniștită,mai ales după tot răul provocat, după toată durerea și suferința. Nu a avut un discurs prea lung, a știut unde să lovească.
Într-un peisaj sumbru de toamnă târzie, în locul unde și-au furat unu altuia săruturi, ea a început să îi mărturisească tot ce o apăsa:
-Totul are o limită! Gata! Nu mai sunt aceeași proastă din care poți face ce vrei.
Ochii ei mari încercau cu neputință să caute prin peisajul pustiu, întunecat, ochii lui verzi și siguranța pe care o găsea mereu în ei. Dar de această dată, s-a pierdut. Nu a mai simțit nimic.
-Vroiam să știi că...
Dar brusc se oprește... înghite în sec, privește fix, gândurile ei se derulează. Știe ce trebuie să spună, a mai făcut asta de atât de multe ori, dar ceva o reține. Ultimul cuvânt răsună ca un ecou ”Adio!”
Continuă:
-Aș prefera să cred orice, dar m-am săturat să-ți pot citi minciuna în ochi și să-ți simt trădarea prin toți porii.

Un fel de rămas bun!

V-ați dat vreodată seama cât de scurtă poate fi viața? Că putem pierde totul într-o secundă?
El nu mai e.Căci a refuzat să mai trăiască.Viața lui nu era simplă, căci după pierderea tatălui și a surorii (9) care au decedat în urmă cu 5 ani tot într-un accident de mașină, la acesta fiind martor și Alex, colegul nostru.
Aflarea veștii?! Cred că ne-a uimit pe toți. Ne pare rău pentru el. Sunt curioasă în schimb ce a simțit în ultimele momente din viața lui. În acele secunde, când mașina a intrat din plin în el. Oare realiza ce i se întâmplase?
Întrebările sunt multe iar răspunsurile doar el le știe acum.
Regretăm. Acum, cu părere de rău, spunem că suntem mai puțini. Că un glas ,un suflet, este în minus în clasa gălăgioasă de la etajul 1. Dar știm cu toții, că acolo de unde e acum, ne privește și e mândru de noi că îi putem îndeplini ultima dorință.
Partea cu dorința ni s-a părut tuturor ciudată. Căci Alex, i-a spun unui coleg că nimeni nu mai vine pe la el, că l-am uitat și că ar vrea să ne vadă pe toți, măcar la moartea lui.
Dragă Alex, îți spunem că vom fi cu toții, mâine, la înmormântarea ta.
Cu sincere regrete, a ta colegă, Sabina!

Whay?

Nu am înțeles niciodată de ce sunt atât de triste despărțirile.
În spatele lor... lumea se vedea altfel... am încercat să realizez faptul că pleacă.
Și am rămas cu ochii ațintiți pe mașină!
Pa!