O nouă dimineață, o nouă alegere

În zgomotul asurzitor al ploii mi-am început dimineața. M-am ridicat din pat, încă eram somnoroasă, nu îmi dădeam sama ce se întâmplă încă. Amintiri vagi îmi treceau prin minte, oare a fost doar un coșmar care acum s-a terminat? Nici vorbă că-ci la atingerea inimii am simțit-o că nu mai bate. Mă simțeam goală, tristă, singură, îndurerată dar cu toate astea, sunt bine. Și am schițat un zâmbet ca să ascund adevărata durere.
Nu mai erau două păreri diferite în mintea mea ci doar una și atunci mi-am amintit că în noaptea precedentă o parte din mine a murit. Așteptări? Nu, nici una. Știu ce am de făcut, cum, când și unde am greșit. Simțeam de dimineață că trebuie să repar ceva, că trebuie ca totul să se întoarcă la normal. Dar cum? Dacă nici măcar nu îmi pot păstra zâmbetul constant pe față. Am învățat din greșeli dar timpul nu șterge nici un moment în care am luat decizii prostești așa că e doar datoria mea să mă lupt cu trecutul. Singură, da, singură. Căci atunci când faci lucruri prostești nimeni nu mai are încredere în tine, nici măcar tu. Mai întâi trebuie să mă iert pe mine apoi să am speranța că și alții mă vor ierta.
Îmi e frică că nu mai are cine să îmi facă inima să bată, o simt cum abia mai izbutește să mai pompeze din când în când sângele în corp. Îmi e frică, la un moment dat va ceda, simt că mai curând decât mă aștept eu.

Umbre

-Și ZBENG! Realitatea tocmai te-a lovit. Ce vei face acum? Ai atâtea întrebări la care numai tu îți poți răspunde și alegi calea în care te îneci într-un ocean de lacrimi. UAU. Ce realizare. Dute și uită-te în oglindă și spune-mi sincer dacă îți place în ce te-ai transformat: bruta, monstru. Doar 2 cuvinte care te-ar putea caracteriza. Sa nu începi să plângi! Știu că ai de ce dar uite cât de mult rău îți faci singură. Iubirea s-a transformat din ceva plăcut care se manifesta prin explozia inimii și a minții de sentimente în ceva întunecat...
-Și îl văd cum mă dă iar la o parte, îmi spune lucruri care mă distrug din interior în exterior. Și acum dacă ar vedea asta s-ar enerva și m-ar critica, nu ar înțelege.
-Cât poți fi de patetică. Dar e un cuvânt prea dur. Nu mai miji ochii ăia la mine că nu mai are rost să plângi. Lacrimile tale mă transforma pe mine în ceva mai puternic. Abține-te!
Strigătul puternic o sperie și mai tare. Din ochii umflați și roșii mai ieșeam pe furiș alunecând rapid pe obrajii palizi, putreziți de atâtea zile..Nu se putea abține să nu plângă.
-Tu chiar nu vezi nu-i așa? Ești o proastă! Chiar asta ești! Și una din nou trebuie să fie mai dură. Veriga slabă nu câștigă niciodată! O să mori iar din tine nu voi mai rămâne decât eu. Și voi fi de nerecunoscut. Nici nu știi cât vei regreta fiecare moment în care te-ai sinchisit să plângi pentru nimic. Ai adunat atâta ură în mine, atât de multă mânie...
Glasul se cufundă și mai mult într-o melancolie sumbră. Instaurând o frică și mai mare în parte unde lacrimile curg șiroaie nemăsurate.
-Prostuțo! Ce ai făcut?
Un râs abundent a umplut întreaga încăpere. Ironia din vocea ei răsuna încontinuu și încontinuu.
-Ridică-te! țipătu-l s-a amplificat și s-a pierdut în ecoul camerei goale- Uite cum te dărâmă o nimica toată! Vrei să fii puternică? Atunci de ce îți mai pui inima la bătaie când știi ca nu mai ai mult din ea și o pierzi?! Ridică-te și răspunde-mi!
O împinse-se cu toată puterea ei malefică și fata căzu și mai tare.Apoi a continuat:
-Ești conștientă că în scurt timp nu mai rămâne nimic din tine nu? te-ai oferit pur și simplu pe ce bază? Sentimente? Recunoaște că îți e frică, că nu mai ești în stare nici măcar să respiri normal. Spune-o cu voce tare, poate așa te aude și marea ta dragoste! Spune că e infernal să trăiești în toată răceala asta!
Dar tăcerea era și mai abundentă, copila firavă, gingașă și iubitoare se pierdea încet dar sigur în lumina care pălea cu fiecare răutate pe care cealaltă o sorbea din sufletul celei bune. Dar deja nu mai rămânea nimic din ea.
-Ți-a luat tot nesăbuito! i-a revenit zâmbetul demonic pe față- Nu mai ai nimic! Inima ta e bucățele și nu o mai poți reface. Sentimentele tale sunt o jucărie pentru el reformulez: Tu ești o marioneta a lui!
A lăsat capul plecat, încă nu se putea opri din plâns dar a avut puterea să nege acest lucru.
-Tu îmi spui mie că nu e așa? Când toată lumea vede asta? Toți te judecă ”păpușă”.
-De ce mă chinui! Tu chiar nu înțelegi, el mă iubeș...
Cu un ultim oftat și cu lacrimile în ochi care vroiai să termine cuvântul a inchis ochii.
-Ți-am spus că te-a distrus!
Și-a lăsat ușor capul plecat spre ea și a plecat ascunzându-se în umbrele nopții.